Vă invităm la lectură !

Citiți revista in format PDF:  Numărul 10 – 25 10 2013.

Revista Roua Cerului Nr 10 – 25 X 2013

 

Dragi Cititori,

Apariția revistei Roua Cerului la chioșcurile de ziare din România pare deocamdată un lucru imposibil de realizat, datorită lipsei fondurilor bănești.

Revista a fost accesată spre vizionare de un număr de 235 072  vizitatori, fapt care ne bucură, pentru că numai astfel putem avea convingerea că lucrul bine făcut este apreciat de dumneavoastră; revenind astfel ca o recompensă sufletească din partea dumneavoastră pentru tinerii inimoși și ceilalți colaboratori ai revistei – semnatari ai articolelor.

Reiterez faptul că revista apare sub format tipărit doar cu sprijinul a doi oameni iubitori de cultură – exemplare care sunt împărțite cu mare grijă colaboratorilor revistei noastre. Pentru a exista posibilitatea publicării tipărite a revistei într-un număr mai mare și a ajunge în mâinile iubitorilor de cultură și a dumneavoastră dragi cititori, lansez ideea realizării acestui deziderat sub laitmotivul : „deși lumea-i rea și tristă/ dați un eur’ la revistă” . Facem acest apel de curaj către dumneavoastră dragi cititori ai revistei online , nu pentru a ne îmbogăți căci realmente toți semnatarii articolelor le fac gratuit și cu mare drag pentru funcționarea acestei reviste – și nu este nimeni retribuit pentru acest lucru. Este cunoscut faptul că din cultură nu s-a îmbogățit nimeni de când e cerul și pământul, așa cum o spunea însuși Ion Creangă : „mai sărac ca anul acesta… ca anul trecut și de când ma știu – n-am fost niciodată…”. Pentru cei care au posibilitatea de a sprijini apariția revistei sub formă tipărită – am lansat acest mesaj , deoarece românii în orice condiție au trăit dea lungul vremurilor au știut să se ajute, iar bunul Dumnezeu o să vă răsplătească gestul făcut prin jertfă, însutit și înmiit. Doritorilor de sprijin și ajutor lăsăm următorul număr de cont : RO 28 BTRL 0050 1205 i689 55XX – in Lei RO 03 BTRL 0050 4205 i689 55XX – in Euro SWIFT: BANCA TRANSILVANIA BTRL RO 22XXX „Dumnezeu a fost cu noi Și la griji și la nevoi; Căci la El este tăria Să ocrotească România !”

Redactia

Revista este realizată utilizând  Scribus și Gimp.

mariusvpopNr. 10 – 25 10 2013

Leave a Comment