REVERBERAȚIA IMNULUI NAȚIONAL ÎN SUFLETUL ROMÂNILOR

In Roua Cerului Nr. 14 by mariusvpopLeave a Comment

Fiinţa noastră naţională ne dovedeşte că tot ceea ce are durabilitate în timp s-a  înălţat la flacăra sentimentului patriotic, aşa cum au fost şi cântecele Marşul lui Iancu, Hora unirii  şi Deşteaptă-te române.

Textele lor au fost create în timpul unui mare eveniment al istoriei – revoluţia de la 1848-1849, iar melodiile acestora atestă capacitatea muzicii de a-şi modela expresia potrivit ecourilor marilor frământări istorice, de a reproduce chiar dinamica specifică a evenimentelor, devenind parte integrantă a conştiinţei naţionale.

Cântecele au pe de o parte o semnificaţie istorico-documentară, contribuind la cunoaşterea stării de spirit a momentului istoric, iar pe de alta, se cântă şi astăzi cu multă plăcere.

O creaţie care a hrănit spiritele angajate în lupta pentru afirmarea naţională a fost Deşteaptă-te române, publicată în 21 iunie 1848 la Braşov, în Foaie pentru  minte, inimă şi literatură, sub titlul Un răsunet,  având în loc de semnătură iniţialele a. m.n. Mai târziu i s-a generalizat cel de al doilea titlu, cel luat după cuvintele cu care începe primul vers.

andrei murssanuÎnălţătoarele versuri sunt într-adevăr un răsunet al glorioasei Adunări Naţionale de la Blaj, din 15-17 mai, măiestrite de pana lui Andrei Mureşanu, cel caracterizat de Eminescu „ preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet”.

Primele două versuri seamănă cu dangătul clopotelor care cheamă poporul: „ Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de tirani”.

Chemarea este continuată de îndemnul la luptă pentru a se rostui o viaţă mai bună, făcând ape la  glia străbună şi la acele „măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, Româna seminţie”.

Pentru a da şi mai mult curaj celor angajaţi în luptă, le cere  să se uite împrejur, să vadă că forţele „stau ca brazii-n munte, voinici, sute şi mii”, parafrazând, poate, pe Avram Iancu, cel care la Adunarea de la Blaj spunea răspicat : „ uitaţi-vă pe câmp, românilor, suntem mulţi ca cucuruzii brazilor, suntem mulţi şi tari, căci Dumnezeu este cu noi”.

Poetul cheamă la luptă cu un ţel nobil : ”Pătrunşi la suflet de sfânta libertate/ Jurăm că vom da mâna să fim pururea fraţi”, iar celor ce ar trăda vine cu blestem : „ De fulgere să piară, de trăznet, de pucioasă / Oricare-ar vrea să fugă din gloriosul foc”.

Consideră că a sosit momentul în care pământul străbun cere să se înlăture „iataganul barbarei semilune” şi „despotismul cu-ntreaga lui robie”.

            Deviza Iancului, „ desfiinţarea robotelor fără răscumpărare sau moarte” îşi găseşte concretizarea în strofa a unsprezecea, care este şi finalul poeziei :

Deviza-i libertatea şi scopul ei prea sfânt

Murim mai bine-l luptă, cu laudă deplină

Decât să fim robi iarăşi, pe-al nostru scump pământ”.

            Calităţile poeziei au transformat-o repede într-un cântec naţional, melodia fiindu-i selecţionată din cântecele vremii şi recomandată de către braşoveanul Gheorghe Ucenescu, dar există  şi părerea că a fost creată de Anton Pann.

În scrisoarea adresată lui Bariţiu, la data de 12 iunie 1848, Aaron Florian a descris : „ziua de 11 iunie 1848 (la Bucureşti n.n.) este o zi de la care începe o nouă epocă în analele Ţării Româneşti… muzica militară cânta Marseilleza română”,  aşa cum era considerată încă în urmă cu 166 de ani, creaţia Deşteaptă-te române.

 Cu acest cântec s-a aprins patosul revoluţionar în 29 august 1848 la Vâlcea, când la impunătoarea adunare, de la o tribuină împodobită cu ramuri verzi şi cu arc de triumf, s-a citit proiectul contituţiei .

anton pannÎn acest pompos constituţiu aflându-se şi donul Anton Panu – profesor de muzică- împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie au alcătuit o muzică corală vocală cu nişte versuri  prea frumoase puse pe ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care  a ajus entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Despre acest cântec, Nicolae Bălcescu, aflat într-o tabără a moţilor din Apuseni constata că a devenit „o  puternică şi frumoasă Marseilleză a d-lui Andrei Mureşanu, Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte”.

            Succesul imens al creaţiei a fost asigurat de vigoarea patriotică şi revoluţionară a textului, care a devenit un marş popular. Prin anul 1882, Ciprian Porumbescu participând la o reuniune corală de la  Chizătău ( Banat) comenta : „ Când, la urmă, toate corurile, 300 de cântăreţi au intonat Deşteaptă-te române, n-a rămas om neînlăcrimat. Puiblicul, peste 2000 de oameni, stătea cu pălăria în mână şi orice om trebuia să-şi spună că un asemenea popor plin de viaţă şi de deşteptăciune nu poate să dispară niciodată, ba mai mult, lui i se deschide viitorul.

            Acest cântec a sporit încredrea românilor în îndeplinirea idealului de independenţă în 1877 şi-n înfăptuirea unirii tuturor românilor în decembrie 1918. Ziarul  Unirea  din acea lună descria salva de entuziasm al celor peste 100000 de români prezenţi, când sufletul românesc a fost scos din cătuşe la viaţă. Atunci, „ acordurile puternice ale imnului naţional Deşteaptă-te române –scria ziarul – au înnecat ca într-o unduire puternică de valuri mari, curate, sfârşitul cuvântărilor…”.

Pentru asemenea considerente, după evenimentele din decembrie 1989 creaţia Deşteaptă-te române  a devenit oficial  Imnul de Stat al României.

 Prof. Nicolae Şteiu

 

 


DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!


 Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

    

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

    

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

    

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

 

 O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

    

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

    

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

    

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

    

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

    


Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

 

Andrei Mureșanu

Un răsunet (titlu original) – 21 iunie 1848 Braşov

Foaie pentru  minte, inimă şi literatură


mariusvpopREVERBERAȚIA IMNULUI NAȚIONAL ÎN SUFLETUL ROMÂNILOR

Leave a Comment